La apusul soarelui, un domn se plimba pe o plajă. Puţin câte puţin începu să distingă profilul unei persoane, îndepartate. Ajuns mai aproape văzu că omul, un pescar al locului, se apleca mereu pentru a aduna ceva, ce apoi arunca în apă. Neobosit lansa în mare ceea ce aduna, cu bratele pline. Apropiindu-se mai mult, domnul întelese că pescarul aduna stele de mare pe care valurile le-au depozitat pe plajă. Puţin încurcat se apropie şi întrebă pe pescar: „Prietene, pot să ştiu ce faci?” Pescarul îi răspunse: „Reaşez aceste stele în ocean. Din cauza retragerii mării s-au împotmolit pe plajă. Dacă nu le arunc în apă, în puţin timp aceste creaturi sărace vor muri?. „Înteleg! – replica domnul – Dar stelele împotmolite pe plajă sunt milioane. Nu poţi pretinde a le salva pe toate! Şi, probabil, acelaşi fenomen se produce pe sute de plaje de-a lungul coastei. Nu-ţi dai seama că munca ta este practic inutilă? Nu vei schimba nimic”. Pescarul surâse, se aplecă, lua o altă stea, o aruncă în mare si zise: „Se va schimba totul, pentru această creatură mică”.
Un gest de iubire autentica nu este niciodata inutil. Mai ales daca devine pretios pentru cineva, sau cel putin va face sa se nasca ulterioare gesturi de iubire.
